București, noiembrie 2023 – SkyTower București a organizat cu succes o ediție speciala a competiției SkyRun 2023, atrăgând peste 600 de alergători din 4 țări (România, Austria, Ungaria și Bulgaria) într-o impresionantă cursă caritabilă pe verticală ce a strâns 20.000 pentru cauză nobilă a Asociației Climb Again.
Competiția SkyRun2023 a fost un spectacol al performanțelor atletice, atrăgând participanți determinați să urce toate cele 700 de trepte până la etajul 35, în sprijinul proiectelor sociale și educaționale ale Asociației Climb Again, o organizație non-profit ce susține copiii și adolescenții cu dizabilități de vedere sau neuro-motorii prin intermediul unor programe de terapie prin escaladă.
Din taxele de înregistrare ale participanților s-au strâns 13.500 EUR la care acționarii SkyTower au adăugat încă 6.500 EUR pentru a putea dona în final către Asociația Climb Again o sumă totală de 20.000 EUR.
Performanțe remarcabile și câștigători de excepție
SkyRun2023 a oferit 54 de cupe și premii alergătorilor din toate categoriile competiției, iar la clasamentul general al întregii competiții SkyRun2023 cel mai bun timp a fost obținut, ca de fiecare data, de către Florin Munteanu care a urcat 700 de trepte în 03:19 minute. La categoria open feminin câștigătoarea a fost Antoanela Manac care a reușit să obțină un timing de 04:22 minute.
În categoria CORPORATE, Thomas Hrastnik și Izabela Iancu au obținut cele mai bune timpuri la subcategoriile masculin și feminin.
SkyRun2023 a strâns 24 de companii care au acceptat provocarea CORPORATE: RPHI, SkyTower, Penny, Raiffeisen Bank, Raiffeisen Leasing, Credit Amanet, Timepal Romania, WorldClass, KPMG, ICON Clinical Research, Metro Digital Romania, Brinks Cash Solutions, EVERIENCE Romania, Farmacia Tei, Federatia Romana de Fotbal, Kellogg European Services Support, Mada – Elemente de constructii, Pastel Age, Blueprint Advisors, Trans Carn Product, Sport Gifts, VIGMA Antrepriza, White Box Ideas si Alexis Art & Style.
Toate rezultatele competiției sunt disponibile pe https://skyrun.skytower.ro/rezultate/
Ramona Boca, PR & Marketing Manager pentru RPHI România I SkyTower, a exprimat entuziasmul pentru această ediție specială:
Suntem bucuroși că am putut include această ediție specială în programul SKY’S THE LIMIT, fiind pentru prima dată când a fost posibilă organizarea SkyRun la etajul 35 al turnului. Între timp etajul a fost închiriat și va fi ocupat în următorii 5 ani, însă sperăm să găsim alte soluții pentru a putea repeta în curând această cursă unica pe verticală care aduce atât de multă bucurie și satisfacție.”
SkyTower: O asociere a evenimentelor și culturii în cel mai înalt turn din România
Evenimentele diverse organizate la SkyTower transformă această emblematică clădire de birouri într-un loc de întâlnire socială și culturală pentru comunitatea bucureșteană. Pe lângă SkyRun, multe alte activități și atracții aduc în mod constant o varietate de experiențe și angajamente. Dintre ele menționăm doar câteva:
SkyKids & Family Fun Day: o zi de joacă și escaladă în aer liber, vara, pe esplanada SkyTower, pe turnul mobil de cățărare de 7 metri înălțime. Evenimentul este pentru părinți, bunici, dar mai ales copii, cei mai ageri cățărători putând găsi în vârful turnului câte o surpriză dulce de revendicat.
SkyLadies Day: sărbătoare dedicată Zilei Internaționale a Femeii, celebrată într-un mod unic în lobby-ul SkyTower decorat tematic unde orice doamnă care intră în clădire primește câte un cadou și un mărțișor.
SkyLove Day: sărbătorește iubirea, pacea și toleranța pe care SkyTower le marchează cu lansarea a mii de baloane biodegradabile atât de pe terasa turnului, cât și de pe esplanada, reunind astfel comunitatea în jurul unor teme importante și oferind astfel un cadru pentru exprimarea solidarității și a dorinței de schimbare.
SkyCreatives si SKY’S THE LIMIT în SkyTower: Echipa SkyTower încurajează activități culturale prin expoziții de artă și concursuri de fotografie dedicate publicului larg. De asemenea, cel mai impresionant perete video LED al țării se găsește în lobby-ul SkyTower și reprezintă o atracție vizuală, folosită pentru a expune o gamă variată de conținut video și foto, fiind o destinație preferată pentru vizitatori și pentru momente foto captivante.
SkyTower, o comunitate activă: Deschiderea Centrului de evenimente SkyHub Events Centre a adus o gama variată de evenimente culturale și educative în amfiteatrul SkyHub, încurajând o contribuție activă la viața socială a comunității din interiorul și din afara turnului.
Aceste activități și angajamente evidențiază implicarea SkyTower în sfera socială și culturală, transformând-o într-un hub dinamic pentru comunitate.